Unul dintre organizatorii protestelor RENUNȚĂ a această calitate: Nu-mi asum acțiunile extremiste

Protestele masive împotriva ordonanței  de modificare a Codului Penal s-au transformat, conform unui organizator din Sibiu, în proteste care tind să aibă alte obiective în afara celui propus inițial. Acest lucru l-a determinat pe unul dintre cei care u organizat aceste proteste la Sibiu să renunțe la această calitate.

Organizatorul protestelor de la Sibiu a postat, sâmbătă, pe Facebook, că nu este de acord cu încercarea unor persoane de a protesta pentru altceva decât pentru ceea ce s-a dat aviz şi nici cu prigonirea membrilor PSD, făcând apel la calm, notează tribuna.ro.

Doru Apostol suține că îşi rezervă dreptul de a participa la aceste manifestaţii de stradă doar în calitate de protestatar, însă renunţă la calitatea de organizator, pentru că au fost oameni care au venit pentru altceva decât pentru abrogarea Ordonanţei care modifică cele două Coduri Penale, cum ar fi autonomie, alegeri anticipate ori alte chestiuni pe care le consideră extremiste. Mai mult, Doru Apostol atrage atenţia că “penali sunt în toate partidele”.

„Observ că se creează numeroase event-uri paralele pe reţele de socializare, fără consultarea mea în calitate de organizator. Numeroşi participanţi la aceste proteste au iniţiative personale care depăşesc cadrul legal, fără consultarea mea prealabilă şi fără să îşi asume responsabilitatea acestor acţiuni. Sunt invocat ca pretext pentru diverse acţiuni pe care nu mi le asum: secesiune, alegeri anticipate, diferite acţiuni de instigare şi extremiste etc. Precizez că nu sunt membru al niciunui partid, ONG, serviciu secret român sau străin, astfel că nu-mi asum nicio luare de poziţie a vreunei entităţi menţionate sau nemenţionate. Îmi rezerv dreptul de a participa la aceste proteste în calitate doar de protestatar, fără a permite vreunei entităţi să-şi asocieze mesajul cu persoana mea. Susţin participarea la aceste proteste, fără violenţă, fără comiterea de acte reprobabile, fără prigonirea membrilor PSD care sunt şi ele victime deopotrivă cu restul populaţiei. Protestul este adresat împotriva modalităţii de promulgare şi a conţinutului acestor ordonanţe, precum şi împotriva penalilor din toate partidele. Sunt convins că soluţia la acestă situaţie conflictuală se află în mâna organelor abilitate ale statului. Ţin să mulţumesc pentru susţinerea acordată şi buna colaborare Jandarmeriei, Poliţiei şi persoanelor angrenate în aceste proteste”, scrie Doru Apostol pe pagina sa de Facebook în scrisoarea adresată Comisiei de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu.

Vezi postarea pe facebook:

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri