Verdict al procurorilor italieni. Românca de 35 de ani s-a sinucis. Să-i credem?

Pentru anchetatorii italieni care investighează  cazul menajerei românce de 35 de ani din Milano, Mariana Odică, care a fost găsită moartă într-o baltă de sânge în apartamentul unde muncea, nu mai există îndoieli în privința modului în care aceasta ar fi murit, acum că rezultatele autopsiei au sosit.

„Un caz absolut liniar. Soluția este cea care a fost presupusă de la început, fără nicio urmă de dubiu. Mariana Odică s-a sinucis”, a declarat astăzi procurorul Eugenio Fusco citat de La Reppublica.

Chiar dacă medicul legist a constatat că aceasta avea 5 tăieturi de cuțit pe piept și una  în zona gâtului, criminaliștii nu au descoperit nici un semn că victima ar fi încercat să se apare. Cu toate acestea  martorii care au cunoscut-o pe româncă au declarat că aceasta era o femeie deschisă și jovială și nu ar fi arătat semne de depresie.

Una  din cele mai importante piese ale  care au dus la concluzia că românca s-a sinucis, este și faptul că din cele 7 camere de filmat prezente în clădirea respectivă, niciuna nu a înregistrat vreo persoană care să pătrundă în apartamentul unde Mariana Odică și-a găsit tragicul sfârșit.

Vă reamintim că femeia  lucra de curând pentru o proprietară italiancă și locuia împreună cu aceasta, într-o încăpere separată a casei. Femeia din Italia, cu vârsta de 44 de ani, care locuia singură, în afara îngrijitoarei romance, a descoperit trupul neînsuflețit al acesteia duminică seara, 9 iulie, în jurul orei 22.15, când s-a întors acasă după ce fusese plecat câteva zile din localitate.

Proprietara le-a declarat autorităților că a vorbit ultima oară cu românca la telefon, sâmbătă, 8 iulie și că nu a avut nici o bănuială despre tragedie.

Casa în care a fost găsită românca nu are nici un semn de jaf și era în perfectă ordine. Propietara a declarat că nu lipsește nimic și chiar și geanta româncei și telefonul mobil au fost găsite lângă aceasta. De asemenea nu s-a descoperit nici o urmă de intrare forțată în locuință. Cuțitul cu care au fost provocate rănile care au dus la moartea româncei a fost găsit lângă victimă.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,104FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri