Guvernul Italiei a aprobat vineri noaptea un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie, transmite Rai News. La intrarea pe teritoriul italian, persoanele nu vor mai fi obligate să rămână în izolare la domiciliu sau carantină.
Tot din 3 iunie, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul Italiei. Deşi unele regiuni au dorit o revenire mai rapidă la regimul normal, premierul Conte a insistat pe o ridicare progresivă a restricţiilor pentru a preveni un al doilea val de infectări cu noul coronavirus.
Toate restricţiile de călătorie vor fi ridicate pe 3 iunie, executivul italian sperând să poată salva cel puţin o parte a sezonului turistic.
Măsurile reprezintă o evoluție importantă în eforturile țării de a redeschide economia după peste două luni de carantină, iar ele vin după o evoluție încurajatoare a pandemiei în ultimele săptămâni când rata de infectare a scăzut.
Peste 31.600 de italieni au decedat din cauza COVID-19 începând cu data de 21 februarie, bilanţ care plasează Italia pe poziţia a treia în lume, după SUA şi Regatul Unit.
Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, Italia a fost prima ţară europeană care a impus restricţii la nivel naţional, în luna martie. Într-o primă etapă, unele măsuri au fost relaxate începând cu 4 mai, atunci când a permis redeschiderea parcurilor şi a fabricilor.
La 18 mai urmează să fie redeschise magazinele, zi din care sunt permise şi deplasările în interiorul regiunilor.
Bisericile catolice se pregătesc pentru reluarea slujbelor tot din 18 mai, dar sunt măsuri stricte de distanțare socială impuse, iar credincioșii vor trebui să poarte mască.
Interdicţia asupra călătoriilor între regiunile Italiei şi asupra celor internaţionale rămâne în vigoare până la 2 iunie, când se marchează Ziua Republicii.