Victor Ponta a anunțat schimbarea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD

Victor Ponta anunță că Liviu Dragnea va fi schimbat din funcția de președinte al PSD. Conform fostului lider al social-democraților, Dragnea va fi înlocuit de Mihai Tudose. Ponta a explicat, la Antena 3, și cum se va produce totul și a anunțat și că Dragnea nu va scăpa de dosarele făcute de DNA.

”E păcat de votul din decembrie. Se puteau lua măsuri bune de sistem politic. Nu are nevoie Liviu Dragnea să îl scape de dosar, nu pentru asta s-au câștigat alegerile. S-a pierdut o mare parte din încredere. Va fi foarte greu de făcut ce s-a promis. Lumea și-a dat seama că promisiunile nu vor fi onorate. Eu nu mai sunt membru PSD. Am făcut politică doar în PSD, timp de 16 ani. Îmi pare rău că mi-am pierdut calitatea de membru, dar nu îmi pare rău că am votat la moțiune.

Sunt două moduri total greșit de a conduce un partid, samba braziliană și ruleta rusească. Toate lucrurile astea, cu porci, cu Brazilia, afectează PSD, nu doar pe Liviu Dragnea.

Dragnea vrea să conducă el guvernul. Pe Mihai Tudose nu mai poate să-l schimbe, e foarte probabil ca el să preia conducerea PSD. El va prelua partidul, e invevitabil. Domnul Dragnea este o mare slăbiciune pentru PSD. În istoria PSD-ului Ion Iliescu a fost un pic înaintea partidului, Năstase, Geoană aveau o imagine foarte bună. E prima dată când partidul are 40% şi liderul are 15%, adică nu merge chestia asta. Pe Tudose nu mai poate să-l dea jos Dragnea. A putut cu Sorin Grindeanu, dar acum nu mai poate. Dacă ar veni Dragnea să zică să facem o moțiune împotriva lui Tudose, lumea i-ar zice: ”Băi, mai lasă-ne!”. A făcut bine că l-a schimbat pe șeful ANAF.

Eu nu am un război personal cu Liviu Dragnea. El m-a înșelat, dar nu doar pe mine, ci pe mulți din PSD, care sunt foarte dezamăgiți. Domnul Dragnea vrea să se salveze doar pe el. Nu îl interesează nici viața mea, nici a altuia. Eu cred că nu se va salva nici pe el. Dragnea era un foarte bun număr 2, un catastrofal număr 1.”, a spus Victor Ponta la Antena 3.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri