Victorie a Liei Olguța Vasilescu în fața DNA – ce se întâmplă cu dosarul său

Dosarul de corupţie în care este cercetată Olguţa Vasilescu, actualul ministru al muncii și lider marcant al PSD, se va întorce la procurorii DNA, care trebuie să refacă ancheta. Decizia a fost luată vineri, 27 ianuarie, de Curtea de Apel Bucureşti și este irevocabilă a transmis astăzi postul de televiziune Digi 24.

Este o hotărâre care vine după ce la începutul anului prima instanță luase aceeași decizie. În urmă cu zece zile, procurorul DNA îl recuzase la Curtea de Apel Bucureşti pe judecătorul care trebuia să ia în discuţie contestaţia privind retrimiterea la DNA a dosarului în care actualul ministru al muncii, Olguţa Vasilescu, este acuzată de fapte de corupţie din perioada în care a fost primar al Craiovei.  DNA a cerut totodată ca dosarul sa fie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că Olguţa Vasilescu a fost aleasă în Parlament, iar judecata este de competenţa instanţei supreme.

La rândul său, avocatul actualului ministru al muncii a recuzat procurorul de şedinţă şi a susţinut că recuzarea instanţei este „absolut nemaiîntâlnită, este o premieră”.

În cele din urmă, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, vineri, să retrimită la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) dosarul în care ministrul muncii, Olguţa Vasilescu, este acuzată de fapte de corupţie din perioada în care a fost primar al Craiovei și a respins cererea procurorilor ca dosarul să fie trimis la instanţa supremă.

„Respinge excepţia necompetenţei personale a Curţii de Apel Bucureşti invocată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva încheierii penale din data de 15.12.2016, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul penal nr. 27415/3/2016/a1″, se arată în decizia instanţei, care este definitivă.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri