VIDEO Au apărut imagini video cu incendiul în care a pierit șoferul român de TIR în Italia. Petre avea 49 de ani

Au apărut primele imagini video cu incidentul dramatic care a avut loc duminică, 8 decembrie, la ora 21.30, în Milano. Românul Petre Giurma, un șofer de camion în vârstă de 49 de ani, îşi descărcase marfa şi se retrăsese într-un loc izolat, într-o zonă industrială a oraşului, cel mai probabil pentru a se odihni. Într-o clipă, cabina s-a aprins, iar în cinci minute totul deja ardea ca o torţă.

După ce îşi descărcase marfa transportată în Italia, bărbatul se retrăsese într-o parcare din zona industrială a oraşului Milano, unde urma să rămână până a doua zi. Din păcate, focul a izbucnit în cabină în timp ce dormea, iar în câteva minute totul ardea ca o torţă.

Incendiul a fost observat iniţial de doi poliţişti locali, de 33 și 41 de ani, care au alertat pompierii şi care, până la sosirea acestora, au încercat să stingă flăcările cu extinctoarele. Din păcate, însă, flăcările erau mult prea puternice şi, deşi au spart o fereastră încercând să-l salveze pe bărbatul aflat înăuntru, încercările lor au eşuat. Mai mult cei doi au fost răniți și au ajuns la spital. Vezi mai jos imaginile publicate online:

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri