VIDEO. Italian păgubit cu 132.000 euro de o româncă. Femeia a jucat banii la păcănele

Un om de afaceri italian în vârstă de 60 ani, domiciliat în Montelupone (Macerata), a fost păgubit de 132.000 de euro de o româncă în vârstă de 40 de ani cunoscută pe internet. Femeia a declarat într-un reportaj realizat de programul Le Iene, transmis pe canalul de televiziune Italia 1, că a cheltuit toți banii la jocurile de noroc, deși italianului i-a spus că i-au trebuit pentru șapte înmormântări, plus alte probleme inventate.

Fabrizio Cesini a cunoscut-o pe Ancuța pe internet, în luna iulie 2019 și relația de prietenie dintre ei s-a transformat cu timpul în una afectuoasă, cel puțin din partea bărbatului. Femeia i-a promis că va veni în Italia, să lucreze în societatea lui de transport, iar Cesini era convins că vor avea un viitor împreună.

Între timp, românca, domiciliată în localitatea Sânpetru Mare, la aproximativ 60 de km de Timișoara, a început să-i ceară sume considerabile de bani, inclusiv pentru șapte înmormântări, una după alta, în urma deceselor unor rude apropiate.

„Îmi spunea că se săturase să stea în România – a povestit Fabrizio Cesini – iar eu i-am spus să vină în Italia că am nevoie de o femeie să se ocupe de curățenia casei. Mi-a cerut bani pentru bilet și i-am trimis 180 euro.” Aceștia au fost primii bani trimiși de italian femeii care, în doi ani de zile, a reușit să obțină de la el suma totală de 132.000 de euro. Problema este că bărbatul nu a înțeles nici până acum că scopul româncei a fost numai cel de a-l înșela de bani.

După ce i-a trimis bani de bilet pentru Italia, Ancuța i-a povestit că s-a urcat într-un autobuz cu direcția Macerata, dar la granița României cu Ungaria a fost oprită deoarece avea de plătit o amendă de 4.500 de euro pentru un accident rutier pe care îl provocase în trecut și până nu plătea amenda respectivă nu avea voie să părăsească țara.

Fabrizio, absolut convins de ce i-a spus Ancuța, i-a trimis imediat banii necesari. Numai că femeia din nou nu poate părăsi România, deoarece soțul său, de care era despărțită dar nu și divorțată, nu îi dădea acordul să plece. Italianul i-a trimis, bineînțeles, bani de divorț.

Apoi Ancuța și-a declarat dragostea, i-a spus că-l iubește și nu are pe nimeni altcineva decât pe el, i-a trimis poze cu conotație sexuală, astfel încât italianul și-a pierdut capul complet după conaționala noastră.

La sfârșitul anului 2019, românca i-a dat o veste tristă, tocmai murise tatăl ei și nu avea bani pentru înmormântare, iar numai după o lună i-a murit și o bunică. Italianul a venit cu banii necesari, dar sub forma unui împrumut, drept pentru care femeia i-a trimis o declarație scrisă, pe o foaie simplă de hârtie, doar cu semnătura sa, în care specifica faptul că este proprietara unei case și garantează împrumutul cu acest bun.

După bunică a murit și mama Ancuței, povestește Fabrizio, care a plătit și funeraliile bătrânei. Și cum n-ar fi de ajuns, românca i-a povestit italianului despre o prietenă de-a sa, Ana Negre, căreia îi murise soțul și rămăsese singură, cu 4 copii de crescut.

Bărbatul, suflet de aur, în decurs de 6 luni i-a trimis Anei și copiilor ei suma de 35.000 de euro. Ana, la rândul ei, i-a trimis o declarație scrisă de mână, în care recunoștea ajutorul bănesc acordat de italian și specifica, într-o italiană greu de înțeles, că are o casă și două terenuri pe care i le ceda lui Fabrizio Cesini. O foaie simplă, care practic nu are nicio valoare în fața autorităților, deși italianul i-a trimis bani și copii după actele sale pentru a înregistra declarația la un notar.

Unul din fiii Anei, în vârstă de 16 ani, îi spunea „papa” (tată) italianului și își dorea tare mult o motocicletă. „Papa” nu a stat mult pe gânduri și i-a trimis 4.500 de euro pentru a-și îndeplini visul. Problema este că numai după 15 zile, fiul Anei a murit la spital. De unde bani pentru înmormântare? Singurul care o putea ajuta era Fabrizio!

După acest eveniment nefericit, Ana a decis să plece în Italia cu ceilalți trei copii. Îi trebuiau însă bani serioși să facă tuturor pașapoarte. Italianul a trimis banii necesari, plus cei pentru biletele de autocar, dar ghinioanele s-au ținut lanț și femeia nu a mai reușit să ajungă. S-a îmbolnăvit, fost internată la spital și a decedat.

Apoi, cum el căuta în continuare o femeie pentru activitatea sa din Italia, Ancuța i-a găsit o altă româncă, notar de meserie, care i-a cerut alți 5.000 de euro pentru că avea o datorie la bancă și i-a promis că va lucra 5 luni pentru el fără plată. Din nefericire, și această femeie moare, după ce a fost atacată de niște persoane.

După moartea acesteia, Ancuța i-a prezentat o altă româncă, Alexandra, care însă avea un copil cu mari probleme de sănătate și pe care trebuia să-l ducă la o operație la Istanbul. Costa 10.500 euro. Dar nenorocirea prin care trecea a fost prea mult pentru biata mamă, care a decis să-și pună capăt zilelor.

După ce a trimis în total 132.000 de euro femeilor din România, italianul și-a dat în sfârșit seama că ceva nu este totuși în regulă și s-a adresat celor de la Le Iene care l-au însoțit în țara noastră, să dea de urma Ancuței Balagiu și să își obțină proprietățile la care credea că are dreptul.

Din nefericire, odată ajuns la Sânpetru Mare, a mers la adresa Ancuței unde a descoperit că toate informațiile care i-au fost servite în ultimii doi ani au fost false. De Ancuța nici urmă, dar Ana Negre era vie și i-a deschis ușa.

Mirarea bărbatului a fost mare când a văzut că Ana Negre era o femeie în vârstă, care se va dovedi în cele din urmă că este de fapt mama Ancuței. Femeile locuiau în case care nu erau nicidecum proprietatea lor, ci a statului român.

Ancuța a fost găsită în cele din urmă de echipa celor de la Le Iene cu ajutorul soțului ei. Ea a recunoscut în lacrimi că are o problemă cu jocurile de noroc și a fost ea cea care a încasat toți banii trimiși de italian după ce l-a mințit cu tot ceea ce i-a spus în acești doi ani. Din păcate, cei 132.000 de euro italianul nu-i va mai putea recupera niciodată. VIDEO  AICI

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri