Video: Polițist român amenințat cu moartea de un interlop într-un mall

Un filmuleț devenit viral pe internet prezintă interlop care amenință un polițist într-un loc public. Conform celor care au prezentat pe internet filmulețul totul se petrece în Suceava, în cel mai cunoscut mall din oraș, iar tupeul cu care interlopul acționează este unul de-a dreptul incredibil.

Agentul de pază Bogdan Galanton a petrecut 24 de ore în arestul IPJ Suceava după ce l-a ameninţat cu bătaia pe agentul de poliţie Răzvan Bolea, în interiorul complexului comercial Iulius Mall, în luna mai 2017. Galanton i-ar fi reproşat poliţistului că l-a amendat în urmă cu trei ani, în urma unui scandal petrecut în celebrul club sucevean „Ranch”.

Răzvan Bolea, un agent de poliţie în cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Acţiuni Speciale, în timp ce era în Complexul Comercial Iulius Mall din Suceava, a fost înjurat, jignit şi ameninţat verbal de Bogdan Galanton, de 37 de ani, localnic, sub pretextul că, în calitatea sa de poliţist, cu ocazia unei intervenţii la un eveniment ce a avut loc în urmă cu trei ani, l-ar fi sancţionat contravenţional şi l-ar fi bătut.

În urma verificărilor făcute de colegii poliţistului a reieşit că agentul de poliţie a mers în Complexul Comercial Iulius Mall din Suceava împreună cu soţia şi fiul lor minor, în vârstă de un an şi şase luni. Aici, acesta a mers la un film de la Cinema City, iar soţia cu fiul la un alt film.

La terminarea filmului, Răzvan Bolea a ieşit singur din sala de cinema pe un coridor ce duce spre complexul comercial, iar după ce a parcurs circa 10 – 15 metri, a auzit o persoană în spatele său cum îl jigneşte, îl înjură şi îl ameninţă cu bătaia. În momentul în care s-a întors a observat că per­soana care îl jignea era Bogdan Galanton, care a început să-i spună „cagulatule”, „miliţianule”, „să te văd acum fără cagulă dacă mai eşti şmecher” etc. Răzvan Bolea şi-a continuat deplasarea, timp în care Galanton îl provoca agitându-se ameninţător.

Ajunşi în capătul coridorului, respectiv al scărilor ce ajung în zona Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanelor, Bogdan Galanton l-a ameninţat pe Răzvan Bolea din nou. După acest moment, poliţistul a părăsit complexul comercial pe uşa aflată în imediata apropiere, iar Bogdan Galanton s-a îndreptat spre scările rulante din zona Cinema City, coborând la parter, nu înainte ca „mascatul” să-i propună fostului bodyguard să-şi rezolve problemele „bărbăteşte” pe malul râului Suceava.

Răzvan Bolea a declarat că Bogdan Galanton i-a reproşat faptul că în urmă cu circa trei ani, cu ocazia unei intervenţii la un eveniment la clubul Ranch, din municipiul Suceava, l-ar fi sancţionat contravenţional.

 

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri