VIDEO: Scene incredibile cu un șofer român care refuză să intre în secția de poliție

O înregistrare video amator surprinde o scenă haotică în care doi agenți se zbat să bage în secția de poliție un șofer din Gorj. Pentru că tânărul s-a împotrivit, polițiștii l-au luat pe sus. Au urmat momente uluitoare, care arată că lipsa procedurilor poate duce la situații neobișnuite.

Scena s-a consumat pe 14 august, la intrarea în secția de poliție din Mătăsari, Gorj. Confruntându-se cu opoziția înverșunată a tânărului, cei doi polițiști l-au tras de mâini și de picioare, în încercarea disperată de a-l băga în secție. Tentativa a eșuat însă și, în mod surprinzător, șoferul a plecat.

Polițiștii l-au acuzat că a condus băut, dar șoferul neagă cu vehemență.

Potrivit tânărului, el circula cu mașina, împreună cu un prieten, când cei doi agenți l-au tras pe dreapta pe un drum din localitatea Mătăsari. I-au cerut actele și i-au verificat automobilul, iar, într-un final, i-au oprit permisul și certificatul de înmatriculare și i-au cerut să vină la secție, mai spune tânărul.

Șoferul susține că i-a urmat pe polițiști cu mașina sa, iar la secție, în curte, a izbucnit scandalul. Potrivit tânărului, polițiștii i-au cerut să intre în clădire, dar el a refuzat și atunci l-au luat pe sus.

Surprinzător, în ciuda scenelor haotice, șoferul reușește să scape și pleacă, în timp ce polițiștii au rămas cu permisul, chiar și cu portofelul lui. El susține că, a doua zi, unul dintre polițiști l-a sunat și l-a anunțat că pe numele său e un dosar penal, pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice.

Tânărul îi acuză însă la rândul său de abuz pe polițiști și spune că va depune o plângere.

Merită precizat că modul în care tânărul refuză să se supună controlului, și exprimarea sa și a prietenilor săi arată o lipsă totală de respect față de organele de ordine. Vezi mai jos filmulețul:





Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri