Vameșii moldoveni au descoperit într-un TIR care venea din România nu mai puțin de 1,5 milioane de euro, în pachete cu bancnote de 50 euro, puse în saci de plastic.
Descoperirea a fost făcută în dimineața zilei de 18 aprilie, în urma unui control de rutină efectuat la vama Leușeni asupra unui TIR înmatriculat în Republica Moldova, care venea din România, scrie publicația Deschide.MD. Înregistrările video distribuite de autorități arată vameșii care scot pachete cu bancnote de 50 de euro din saci de plastic, ascunși în habitaclul TIR-ului.
În total, oamenii legii au găsit impresionanta sumă de 1,5 milioane de euro, iar cazul se află acum în atenția procurorilor moldoveni.
Luni 20 aprilie, procurorii au solicitat arestarea preventivă a șoferului autocamionului, care este un moldovean în vârstă de 36 de ani și, care fusese reținut imediat după depistarea infracțiunii. Ulterior Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana, a emis mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii vor contesta hotărârea instanței la Curtea de Apel Chișinău. Persoanele vinovate riscă până la zece ani de pușcărie. Vezi mai jos imagini de la descoperirea banilor: