Marian Giurea avea doar 47 de ani când a fost răpus de coronavirus într-un spital din Paris, pe 10 aprilie. Înainte să-şi dea ultima suflare, românul, care trăia de mulţi ani în Franţa, a făcut unei rude câteva confesiuni sfâşietoare, care au rămas înregistrate în telefonul său a relatat publicația Adevarul, miercuri 15 aprilie.
Şoferul român de TIR care lucra în Franţa, unde se stabilise de 17 ani, după ce plecase din România, de la Alunu – Vâlcea, în căutarea unei vieţi mai bune, a intrat în atenţia publicului cu o lună înainte de a se îmbolnăvi.
A postat pe Faceboook în luna martie părerea sa legată de noul coronavirus, gânduri care, la vremea respectivă, erau împărtăşite, de altfel, de mulţi oameni care nu credeau, ca şi el, în pericolul prezentat de noua boală.
Apoi, la începutul lui aprilie, Marian Giurea a contractat virusul, fiind internat într-un spital din Paris, unde timp de opt zile s-a luptat pentru viaţa lui, mai mult singur, având în vedere confesiunile pe care le-a făcut de pe patul de spital unuia dintre cumnaţii săi. Confesiuni care, ulterior, au fost descoperite în telefon, sub formă de înregistrări audio, de către fiul său şi date publicităţii de presa locală din Gorj – ”Gorjeanul” şi postate şi pe You Tube.
Mărturisirile lui Marian Giurea pe patul de spital sunt absolut sfâşietoare şi demonstrează că nici măcar naţiuni puternice, precum cea franceză, nu au intrat pregătite în lupta cu „inamicul nevăzut”, cum a fost numit noul coronavirus. Sunt patru înregistrări făcute, cel mai probabil, în zile diferite.
„Salut, vor să mă bage în comă. Nu mă descurc cu aerul. Ne mai auzim. Hai, vă las. Pa, pa”, sună una dintre destăinuiri, ca răspuns la solicitarea rudei de a-i spune cum se mai simte. Medicii recurg la coma indusă ca să ajute corpul bolnavului să lupte cu boala.
Mult prea slăbit, bărbatul a preferat să-şi înregistreze răspunsurile, în loc să scrie, iar acestea au rămas în telefon. Următoarea mărturie este de-a dreptul dureroasă şi reflectă atât neputinţa omului, cât şi a unui sistem medical aflat în lupta cu o boală necunoscută:
„Nişte curve – doctorii ăştia, nişte împuţiţi. Te bagă la aparate, apoi nu te mai bagă în seamă. Dacă scapi, scapi, dacă nu, te ia dracu”. „Dacă o să scap, scap, dacă nu, pa“ Spre final, după cum reiese din declaraţii, deşi se vedea tot mai neputincios, Marian Giurea nu voia încă să renunţe la luptă, după cum reiese din limbajul său, singura armă care i-a mai rămas la dispoziţie: „M-au chinuit trei zile, nu mai am aer deloc. Fu…-i cu aparatura lor. Băga-şi-ar în mă-sa, sunt vorbiţi să omoare pe toată lumea.”
„Îmi e frică să mă opresc din vorbit, ca să nu mă gândesc că moare tata”
„Boala care nu ţine cont de fapte bune”
