Clipe de coşmar petrectute miercuri 21 august, pe o şosea din judeţul Maramureş: un poliţist a fost spulberat de un şofer care a refuzat să oprească la semnal. Poliţistul a făcut semn să oprească unui şofer care gonea pe Drumul naţional 18, la intrarea în comuna Vadu Izei.
Acesta însă a accelerat şi l-a acroşat pe agent, după care a fugit. A fost identificat la scurt timp, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat o concentrație de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţistul a fost dus la Spitalul din Sighetu Marmației, unde medicii au stabilit că a suferit fracturi de tibie şi peroneu. Vezi mai jos imaginile surprinse de camerele video și publicate de presa locală:
Ce au transmis reprezentanții poliției:
“În această dimineață, cu prilejul unei acțiuni pentru combaterea infracțiunilor pe linie rutieră, organizată de polițiștii Serviciului Rutier, un echipaj de poliție a executat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care se deplasa cu viteză peste limita legală admisă, pe D.N.18, la intrarea în comuna Vadu Izei. Șoferul mașinii și-a continuat deplasarea, acroșându-l pe unul dintre polițiști, însă la scurt timp a fost identificat in persoana unui bărbat de 38 de ani, domiciliat în Berbesti.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma leziunilor suferite, polițistul a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost condus la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă, urmând ca în funcție de cele constatate să fie propuse măsuri legale”.