VIDEO Zece morţi, între care nouă copii, într-un accident în lanţ produs în Alabama

Zece persoane – între care nouă copii – au murit într-un accident în lanţ în care au fost implicate 15 mașini și care s-a produs în apropiere de Greenville, în statul american Alabama, relatează AFP. Autoritățile consideră că accidentul ar putea avea legătură cu furtuna tropicală Claudette, care a lovit Statele Unite și a provocat inundații.
În accident au fost implicate 15 mașini care circulau către nord, pe autostrada I-65, iar cauza ar fi acvaplanarea.
Opt dintre cei zece morţi – copii cu vârste cuprinse între patru şi 17 ani – se aflau într-un vehicul aparţinând Tallapoosa County Girls Ranch, o instituţie pentru victime tinere ale abuzurilor sau neglijenţei. Imagini video mai jos de la teribilul accident:
Un tată şi fiica sa în vârstă de nouă luni, care circulau în alt vehicul, au murit după ce au afost transportaţi la un spital în regiune, a anunţat un medic legist.
Claudette, prezentată iniţial drept o furnună, a fost retrogradată la statutul de depresiune tropicală în momentul în care atingea coasta americană. Ea a fost însoţită de rafale de vânt violente şi de ploi abundente în Louisiana, Mississippi, Florida şi Alabama.
În afară de acest accident în lanț, alte două persoane au murit din cauza furtunii, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, preşedintele Consiliului Municipal din Tuscaloosa (Alabama), Kip Tyner.
Potrivit unui membru al biroului şerifului, citat de Tuscaloosa News, este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani şi despre fiul său, în vârstă de trei ani, care au fost ucişi acasă, de un copac care a căzut peste ei. (Sursa: News.ro)

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri