VIDEO:Ministrul de externe britanic l-a comparat pe Trump cu Ceaușescu

Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a făcut referire la fostul dictator român Nicolae Ceaușescu pentru a justifica menținerea invitației adresate președintelui american Donald Trump de a efectua o vizită de stat în Marea Britanie, relatează The Independent citat de Agerpres.

În timpul unei interpelări în Camera Comunelor, Johnson a afirmat luni că Trump este “un prieten și un partener” al Regatului Unit și că nu trebuie “demonizat” pentru că a restricționat accesul pe teritoriul american al cetățenilor din șapte state predominant musulmane.

Șeful diplomației britanice a spus despre președintele SUA că “latră, dar nu mușcă” și a insistat că nu există motive ca vizita de stat, care presupune și primirea de către regina Elisabeta a II-a și un dineu oficial, să nu aibă loc.

De ce l-a comparat pe Trump cu Ceaușescu și Robert Mugabe

“Din câte știu, și Nicolae Ceaușescu sau (președintele Zimbabwe) Robert Mugabe au fost primiți de Majestatea Sa. Cred că cei mai mulți dintre membrii Camerei vor recunoaște că este datoria noastră să facem pregătirile necesare pentru a-l întâmpina pe prietenul și partenerul nostru, liderul celei mai vechi și importante democrații și cel mai bun aliat al nostru”, le-a spus Boris Johnson membrilor Camerei Comunelor.

Parlamentarii britanici au adus în discuție și o serie de acuzații la adresa premierului Theresa May, despre care postul Channel 4 News a relatat că ar fi primit informații în avans de la Donald Trump cu privire la ordinul executiv prin care se interzice accesul în SUA al cetățenilor din Irak, Iran, Sudan, Libia, Siria, Somalia și Yemen.

Johnson a refuzat să răspundă la întrebările pe această temă, deși a fost chestionat de trei ori.

“Nu fac comentarii despre discuțiile confidențiale dintre premier și președintele american. Imediat ce am avut imaginea completă asupra acestor măsuri, am decis să intervenim pentru a obține protecția necesară”, a spus Johnson.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri