În ciuda promisiunile Guvernului Theresey May și a majorității conservatoare care conduce acum Regatul Unit, ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul Britanic naște semne de întrebare cu privire la modul în care vor fi tratați cetățenii europeni (printre care și românii) după ieșirea propriu zisă a Marii Britanii din UE.
Deputații britanici au votata împotriva garantării dreptului cetățenilor UE din Marea Britanie, înainte ca premierul Theresa May să declanșeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona pentru ieșirea din UE.
Cu 332 de voturi pentru și 290 împotrivă, adică o majoritate de doar 42 de parlamentari, conservatorii au respins amendamentul parlamentarului laburist Harriet Harman la Legea Brexit, prin care se garanta dreptul de a rămâne în Marea Britanie a cetățenilor UE care veniseră înainte de 23 iunie 2016, data referendumului.
Votul dat de parlamentarii britanici a născut numeroase controverse cu privire la modul în care actuala majoritate dorește sau nu să respecte drepturile cetățenilor europeni care se aflau deja în Marea Britanie înainte votului care a decis ieșirea din Uniunea Europeană. Lipsa garanțiilor oferite acestora nu poate decât să genereze suspiciune din partea europenilor care își văd amenințat viitorul stabil în Marea Britanie.
Într-o încercare de a atrage atenția asupra acestui lucru, cunoscuta publicație The Independent a publicat lista parlamentarilor care au votat împotriva oferirii de garanții cetățenilor UE. Vezi aici lista.